Costul absorbției vs Costul marginal
Sistemul de calcul al costului de producție este cunoscut sub numele de cost. Scopul principal al oricărui sistem de costuri este de a identifica costul suportat pentru producția unei unități de producție. Într-o companie producătoare, identificarea costurilor asociate cu un produs unitar este foarte importantă pentru a stabili prețul produsului astfel încât compania să poată obține profit și să supraviețuiască pentru a exista în viitor. Atât costurile de absorbție, cât și costurile marginale sunt un sistem tradițional de calculare a costurilor. Ambele metode au propriile argumente pro și contra. În contabilitatea modernă de gestionare, există câteva metode sofisticate de calculare a costurilor, cum ar fi costurile bazate pe activitate (ABC), care sunt foarte populare. Aceste metode sunt construite doar prin adăugarea și modificarea unor principii ale principiilor sistemului de costuri tradiționale.
Costuri marginale
Costul marginal calculează costul care trebuie suportat atunci când se produce o unitate suplimentară. Costul primar, care include materialul direct, forța de muncă directă, cheltuielile directe și cheltuielile generale variabile sunt principalele componente ale costurilor marginale. Contribuția este un concept dezvoltat împreună cu costurile marginale. Contribuția este venitul net din vânzări la costul variabil. În cadrul metodelor de calculare a costurilor marginale, costurile fixe nu sunt luate în considerare pe baza argumentului că trebuie să fie suportate costuri fixe, cum ar fi chiria fabricii, utilitățile, amortizarea etc., indiferent dacă producția este realizată sau nu. În costurile marginale, costul fix este tratat ca fiind costul perioadei. Adesea, managerii necesită costuri marginale pentru a lua decizii, deoarece conțin costuri care variază în funcție de numărul de unități produse. Costul marginal este, de asemenea, cunoscut sub numele de „costuri variabile” și „costuri directe”.
Costul absorbției
În cadrul metodei costurilor de absorbție, nu numai costurile variabile, ci și costurile fixe absorbite de produs. Majoritatea principiilor contabile necesită costuri de absorbție în scopul raportării externe. Această metodă este întotdeauna utilizată pentru întocmirea situațiilor financiare. Costul adsorbției este utilizat pentru a calcula evaluarea profitului și a stocului în situația financiară. Deoarece stocul nu poate fi subevaluat în această metodă, veniturile din impozite impun acest cost. Costurile fixe sunt luate în considerare în ipoteza că trebuie recuperate. Termenii „costuri totale de absorbție” și „costuri totale” indică, de asemenea, costurile absorbției.
Care este diferența dintre costul marginal și costul absorbției?
¤ Deși, costurile marginale și costurile de absorbție sunt două tehnici tradiționale de calculare a costurilor, au propriile lor principii unice care trasează o linie fină care separă una de alta.
¤ În costurile marginale, contribuția este calculată, în timp ce aceasta nu este calculată în funcție de costul absorbției.
¤ La evaluarea stocurilor sub costuri marginale, sunt luate în considerare doar costurile variabile, în timp ce evaluarea stocurilor sub costuri de absorbție include și costurile suportate pentru funcția de producție.
¤ În general, valoarea stocului este mai mare sub costul absorbției decât costul marginal.
¤ Costul marginal este adesea utilizat în scopuri de raportare internă (facilitează luarea deciziilor managerilor), în timp ce costurile de absorbție sunt necesare în scopuri de raportare externă, cum ar fi raportarea impozitului pe venit.
¤ Contribuția trebuie calculată în cadrul sistemului de calculare a costurilor marginale, în timp ce profitul brut va fi calculat conform metodei costurilor de absorbție.
